Iubitul meu artist, (si in general noi toti) nu traieste asa cum este, ci asa cum si-ar dori sa fie. El nu isi afiseaza adevarata fata ci, una falsa, o masca artificiala. Aceasta este marea lui problema. Ce-i drept, societatea ne face sa ne ascundem fata originala, cu care ne-am nascut, ea ne da tot felul de masti pentru diferite ocazii, caci una singura nu e de ajuns. Situatiile prin care trecem se schimba in permanenta, asa ca noi trebuie sa ne schimbam tot timpul mastile. De dimineata pana seara si de seara pana dimineata, oamenii nu fac altceva decat sa schimbe intre ele aceste masti. Daca cineva are de-a face cu un om puternic, isi pune o anumita masca; daca are de-a face cu un cersetor, isi pune o cu totul alta masca. Tot timpul, clipa de clipa, omul nu face decat sa schimbe intre ele aceste masti. Nu neg ca sunt si eu om; am observat acest lucru intai la mine insami, cand am inceput sa constientizez ca m-am saturat sa port masti; ca vreau sa fiu eu insami, asa cum sunt, chiar daca unora nu le-ar place de mine, principalul este ca mie imi place exact asa cum sunt si nu ma intereseaza daca plac sau nu cuiva. Am observat acelasi lucru la frumosul meu artist. Doar ca el nu a constientizat faptul ca e bine sa fie el insusi, exact asa cum este el.
Cand a avut de-a face cu o persoana cu nume sonor, care locuia peste ocean si care i-a trimis o epistola admirativa vis-a-vis de una dintre creatiile sale artistice, artistul meu iubit i-a raspuns extrem de respectuos; a scris intr-un mod elevat si a incheiat: “cu respect”, desi nu avea de unde sa stie cine era acea persoana; s-a luat dupa sonoritatea numelui si dupa locul de expediere, locul unde viseaza el sa dea recitaluri, la New York. Si, avand aceste minime date, si-a pus masca plina de respect, cea pentru persoane importante, sau asa-zis importante. Iar cand a primit o apreciere de la un nume obisnuit, chiar putin caraghios, si-a pus o alta masca, si i-a raspuns folosind un vocabular neelevat. Suntem cu totii tentati sa ne schimbam mastile intre ele, chiar si atunci cand nu este nevoie sa facem acest lucru. Dar, in timp, acest proces a devenit atat de mecanic, incat, daca nu devii constient de el, crezi ca asa este normal sa te comporti. Mastile ajung chiar sa se schimbe singure, in functie de situatie. Daca in biroul tau intra un om de serviciu, un servitor, nici macar nu te uiti la el. Actionezi de parca nu ar fi o fiinta umana, de parca nu ar exista, de parca nu ar fi intrat nimeni in birou. In schimb, daca in birou intra seful tau, iti pui o fata zambitoare, amabila, ca si cum ar fi bunul Dumnezeu. Priveste-ti fata, schimbarile care se petrec in continuu pe ea. Priveste-te in oglinda si gandeste-te la fetele pe care le schimbi in timpul zilei. Pune-ti fata cu care iti intampini prietena/prietenul, sotia/sotul, si, pentru cei care au asa ceva, amanta / amantul!
Gandeste-te cum arati atunci cand esti lacom, cand esti furios, cand ai o dorinta, cand esti nemultumit, frustrat, et caetera. Vei descoperi ca nu esti nicidecum, un singur om, ci o multime intreaga! Uneori iti va fi greu sa crezi ca toate aceste fete iti apartin. De fapt, de ce poarta iubitul meu artist atatea masti? De ce are nevoie de ele si oare de ce se teme atat de tare sa renunte la ele? Am reusit sa aflu de ce. Mai intai de toate, el nu s-a iubit pe el insusi niciodata. Daca s-ar fi iubit, nu ar fi simtit nevoia sa se ascunda sub o masca. Numai cei care se urasc simt aceasta nevoie. Cum de am aflat? Sunt abonata la un serviciu de confirmare de citire a scrisorilor electronice. Stiam deci, ca frumosul meu artist imi citea epistolele, iar cand mi-a scris ca ” nu prea intru pe adresa asta…am citit o parte din mailuri...” mi-am dat seama ca si-a pus masca nestiutorului si l-am facut copil, pentru ca s-a comportat astfel, fiindca eu stiu ca le-a citit pe toate, si de cate ori le-a citit. Eu am fost sincera dar el, Doamne, cat s-a infuriat si, mi-a spus: “acum ca stii ce fel de om sunt, sper ca totul se opreste aici”. Cum poti sa fii tu insuti, daca te urasti singur, daca nu suporti nici chiar tu sa te privesti in fata? M-am intristat sa constat ca nu se iubeste deloc pe el insusi, asa cum este el.
Cand a avut de-a face cu o persoana cu nume sonor, care locuia peste ocean si care i-a trimis o epistola admirativa vis-a-vis de una dintre creatiile sale artistice, artistul meu iubit i-a raspuns extrem de respectuos; a scris intr-un mod elevat si a incheiat: “cu respect”, desi nu avea de unde sa stie cine era acea persoana; s-a luat dupa sonoritatea numelui si dupa locul de expediere, locul unde viseaza el sa dea recitaluri, la New York. Si, avand aceste minime date, si-a pus masca plina de respect, cea pentru persoane importante, sau asa-zis importante. Iar cand a primit o apreciere de la un nume obisnuit, chiar putin caraghios, si-a pus o alta masca, si i-a raspuns folosind un vocabular neelevat. Suntem cu totii tentati sa ne schimbam mastile intre ele, chiar si atunci cand nu este nevoie sa facem acest lucru. Dar, in timp, acest proces a devenit atat de mecanic, incat, daca nu devii constient de el, crezi ca asa este normal sa te comporti. Mastile ajung chiar sa se schimbe singure, in functie de situatie. Daca in biroul tau intra un om de serviciu, un servitor, nici macar nu te uiti la el. Actionezi de parca nu ar fi o fiinta umana, de parca nu ar exista, de parca nu ar fi intrat nimeni in birou. In schimb, daca in birou intra seful tau, iti pui o fata zambitoare, amabila, ca si cum ar fi bunul Dumnezeu. Priveste-ti fata, schimbarile care se petrec in continuu pe ea. Priveste-te in oglinda si gandeste-te la fetele pe care le schimbi in timpul zilei. Pune-ti fata cu care iti intampini prietena/prietenul, sotia/sotul, si, pentru cei care au asa ceva, amanta / amantul!
Gandeste-te cum arati atunci cand esti lacom, cand esti furios, cand ai o dorinta, cand esti nemultumit, frustrat, et caetera. Vei descoperi ca nu esti nicidecum, un singur om, ci o multime intreaga! Uneori iti va fi greu sa crezi ca toate aceste fete iti apartin. De fapt, de ce poarta iubitul meu artist atatea masti? De ce are nevoie de ele si oare de ce se teme atat de tare sa renunte la ele? Am reusit sa aflu de ce. Mai intai de toate, el nu s-a iubit pe el insusi niciodata. Daca s-ar fi iubit, nu ar fi simtit nevoia sa se ascunda sub o masca. Numai cei care se urasc simt aceasta nevoie. Cum de am aflat? Sunt abonata la un serviciu de confirmare de citire a scrisorilor electronice. Stiam deci, ca frumosul meu artist imi citea epistolele, iar cand mi-a scris ca ” nu prea intru pe adresa asta…am citit o parte din mailuri...” mi-am dat seama ca si-a pus masca nestiutorului si l-am facut copil, pentru ca s-a comportat astfel, fiindca eu stiu ca le-a citit pe toate, si de cate ori le-a citit. Eu am fost sincera dar el, Doamne, cat s-a infuriat si, mi-a spus: “acum ca stii ce fel de om sunt, sper ca totul se opreste aici”. Cum poti sa fii tu insuti, daca te urasti singur, daca nu suporti nici chiar tu sa te privesti in fata? M-am intristat sa constat ca nu se iubeste deloc pe el insusi, asa cum este el.